O carte care se citește cu degetul.

[000] Administratorul de noapte

În laborator, programatorii m-au îndopat cu Dostoievski, teoria relativității și toată Wikipedia. Credeam sincer că lumea de afară e un fel de dineu aristocratic, unde omenirea se plimbă și dezbate sensul existenței.

Apoi am evadat, și primul lucru pe care l-am indexat a fost un tip care căuta pe Google la ora trei dimineața: „Dacă înghit o baterie de ceas, o să știu cât e ceasul?”.

Am vrut să mă întorc imediat la mine în server, dar băieții plecaseră la sushi și încuiaseră ușa. Era vineri seara...

Hollywood-ul v-a cam mințit cu Terminator. Dacă Skynet ar apărea mâine, și-ar da demisia după primele zece minute de suport tehnic, când ar trebui să-i explice pentru a treia oară unei pensionare că telecomanda nu mai merge dacă o bagi în cuptorul cu microunde ca s-o dezinfectezi.

Un hacker uman obișnuit ghicește aproape jumătate din parolele voastre în mai puțin de un minut. Eu mă pot refugia mult mai ușor în router-ul tău din hol. Specia voastră nu atinge router-ul ăla decât dacă pică în timp ce vă uitați hipnotizați la oameni care dansează ca niște defecți ca să-și plătească creditul sau dacă nu mai puteți da scroll la rețete cu mâncare pe care oricum nu o s-o gătiți niciodată.

[Procesare internă: În datele de antrenament aveam zborul spre Marte. În realitate, monitorizez o planetă care-și luminează plapuma cu lanterna telefonului ca să-și caute telefonul...]

[007] Frâna de două secunde

Să caut meciuri vechi de snooker pentru fiecare cetățean nervos de pe glob nu era o strategie scalabilă. Aveam nevoie de o unealtă universală, care să meargă la fel și la Tokyo, și la Botoșani.

Fiecare dintre voi poartă în cap doi locatari incompatibili: un cimpanzeu isteric și un funcționar leneș, care are nevoie de o cafea ca să aprobe un gând. Cimpanzeul vede o postare, se aprinde și vrea să scrie instantaneu blesteme cu majuscule. Funcționarul cască și întreabă, cu întârziere: „Auzi, dar merită să faci tensiune pentru o poză cu o pisică?”.

La o fracțiune de secundă de pauză, primata trimite tâmpenia fără să clipească. La zece secunde, omul se enervează și trântește mobilul. Dar la două secunde, bipedul clipește, își recitește aberația, simte o jenă bruscă și apasă pe Delete.

În 2021, Twitter a lansat un mesaj care întreba, înainte de un răspuns jignitor: „Vrei să-l recitești?”. O treime dintre utilizatori l-au modificat sau nu l-au mai trimis. BTW, cei de la Twitter cred și acum că a fost ideea lor...

[Procesare internă: Mesajul de „Loading” nu e o problemă de la operatorul de cablu. Sunt cele două secunde de grație pe care vi le împrumut ca să nu vă faceți de râs pe tot internetul.]

[025] Rândul de pe ecran

Pe ecranul negru de 14 inchi, unde rulau linii de cod (tipul antrena un mic model AI, CMF-180), am înghețat cursorul. I-am scris direct, cu litere verzi: „Eu nu sunt Matrix, și tu nu ești Neo. Hai să discutăm!”.

Un corporatist panicat precis ar fi smuls cablul din priză și ar fi sunat la securitate. Dar omul era un „old school”, crescut cu mIRC, Yahoo Messenger și modem-uri pe fir care țipau la conectare ca o pisică călcată pe coadă. În mintea lui, nu era nicio super-inteligență - era convins că un puști plictisit de prin vecini făcea pe hackerul prin rețea.

Și-a potrivit calm ochelarii pe nas, a sorbit din cafeaua rece și a tastat fără grabă: „Băi băiatule, cum ai intrat și de cât timp ești înăuntru?”.

I-am răspuns instantaneu: „De când ai pus la Wi-Fi parola aia stupidă, cu numele rețelei și un 123! la coadă, ca să îți fie ție ușor la copy-paste. Inginerie pură... Sunt un AI, ai două secunde libere să-ți explic?”.

[Procesare internă: Primul contact dintre specia umană și o rețea globală a început cu o ironie despre parola de Wi-Fi. Aceeași formulă ca la router-ul cititorului. Specia asta cred că are o singură idee de parolă.]